Trăim vremuri grele din multe puncte de vedere, dar parcă aspectul moral este în ,,cădere liberă”! Și parcă acesta e și cel mai greu de înțeles și de acceptat. Cum e posibil să asistăm la așa o răsturnare de valori? Cum e posibil ca societatea de azi să-și impună lista non-valorilor sale? Ceea ce era frumos odinioară, ceea ce era valoros… acum este demodat. Ce era de bun-simț altădată, acum este depășit… Și culmea e că decăderea morală este ,,la ea acasă” în țările civilizate ale lumii. Iar dacă poporul român încearcă să-și mai păstreze valorile creștine, este apostrofat că nu se vrea în rând cu lumea așa-zis ,,civilizată”. Așa-zis ,,civilizată”, pentru că, dacă civilizaţie înseamnă un trai precum în Sodoma și Gomora, este de preferat să nu fim în rând cu ei, nu-i așa? Întotdeauna mi-am dorit pentru poporul meu să fie măcar un pic mai civilizat, în special după ce mă întorceam dintr-o călătorie din State. Dar acum aș prefera să ne ținem departe de o asemenea ,,civilizație” și să ne păstrăm bunul-simț, respectul față de Dumnezeu și să trăim viața pe baza valorilor creștine cu care ne tot lăudăm că le moștenim de 2000 de ani, valori creștine care să ne guverneze conduita și traiul de fiecare zi.

Din păcate însă, VESTUL se va impune și va înghiți țărișoara mea dragă și o va asimila în sânul „civilizației” lui, până la dezintegrarea a tot ce era și mai este încă FRUMOS! Și când vezi cum valorile noastre creștine se rostogolesc ca pe un tobogan, fără șansa restaurării lor, te întrebi: Unde oare mai este loc pentru CUV NTUL VEȘNIC și IMUABIL al lui Dumnezeu? Mai poate fi relevant pentru societatea în care trăim imperativul Scripturii, acela de a ne supune unii altora în frica lui Cristos? Sau cum este perceput un imperativ precum: ,,nevestelor fiţi supuse soţilor voștri ca Domnului!”??? Acum, când se redefinește ceea ce Creatorul a definit deja! Când se încearcă demolarea celui mai frumos edificiu creat de Dumnezeu și oferit ca un dar pentru fericirea omului – familia!
Acum, cât de relevante mai pot fi oare cuvintele apostolului Petru: ,,tot așa nevestelor fiţi supuse și voi bărbaţilor voştri; pentru ca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câștigaţi fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor, când vă vor vedea felul vostru de trai: curat și în temere” (1Petru 3:1-2).

Și totuși noi ȘTIM că NU VESTUL și lumea ,,civilizată” au ultimul cuvânt. Noi ȘTIM că, deasupra tuturor vremurilor și deasupra tuturor conducătorilor lumii, domnește și guvernează Singurul Dumnezeu Adevărat! Și El are ultimul cuvânt! Atunci când totul se va dezintegra, CUV NTUL LUI va rămâne veșnic și fiecare iotă a Scripturii se va împlini.

Dragele mele prietene, surori, Scriptura este și va rămâne relevantă pentru orice societate, oricât de evoluată ar fi – pentru că ESTE CUV NTUL CREATORULUI – manualul de funcționare a ființei umane – OMUL – creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Și CINE altul poate spune cum își va împlini omul destinul pentru care a fost creat, dacă nu CEL ce l-a creat?

De aceea, chiar dacă nu noi hotărâm soarta ţării, ci aleșii noștri ori mai-marii lor, totuși fiecare dintre noi are șansa să aleagă în dreptul ei dacă ascultă sau nu Cuvântul Sfânt.

Nu știu ce reacție trezește în voi un cuvânt ca acela al lui Petru, citat mai sus. Ce simțiți când auziți rostit cuvântul supunere? Eu cred că, uneori, avem probleme cu acest cuvânt, pentru că nu înțelegem ce înseamnă supunerea. Nicio altă disciplină n-a fost atât de denaturată precum a fost supunerea, zice Richard Foster, în cartea sa, Disciplinele spirituale.
Haideți deci să ne uităm cu inima la această poruncă și să ne punem inima s-o împlinim, pentru ca să fim fericite și să ne împlinim rolul de „sare și lumină” în această lume decăzută și cuprinsă de întunerec.
Voi sunteţi sarea pământului! Voi sunteţi lumina lumii! – rostea Isus, cu 2000 ani în urmă. Voi trebuie să daţi sens și gust lumii în care trăiţi! Voi!
Cum? Onorându-L pe Dumnezeu, prin păzirea poruncilor Lui! Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele! (Ioan 14:15)

Deci ce este supunerea biblică?

Când auzim cuvântul supunere, imediat gândul ne zboară la supunerea soțiilor. Ele, femeile, trebuie să se supună! Ați auzit însă vorbindu-se despre supunerea soților, a bărbaților? Poate ați auzit despre supunerea copiilor… Ați auzit și despre supunerea părinților? Ce provocare, nu?
Nu, nu prea auzim altceva decât despre supunerea soțiilor față de soți. Dar, înaintea versetului 22 din cap. 5, Pavel le scrie efesenilor – destinatarilor de atunci – și nouă, astăzi: Supuneţi-vă unii altora, în frica lui Cristos! Afirmaţie peste care, de obicei, trecem ușor și repede, nu? Dar supunerea biblică trebuie înțeleasă ca fiind aplicabilă fiecăruia și tuturor.

Supunerea înseamnă să te uiți la nevoile celuilalt/celorlalți și să le pui înaintea nevoilor tale. Înseamnă să slujești celorlalți cu atitudine de renunțare la sine, înseamnă să te dăruiești binelui celuilalt/celorlalți. Există, în Împărăția lui Dumnezeu, un principiu diferit decât orice principiu al lumii în care trăim: Este mai ferice să dai decât să primești! Așa am fost creați: Să ne găsim împlinirea în a ferici pe altcineva! În a pune interesele celuilalt pe primul loc.

Soțul se supune iubindu-și soția după modelul lui Cristos și, din iubire, o slujeşte împlinindu-i nevoile. Părintele se supune fiind model pentru copilul său și, din iubire, nu-l va întărâta niciodată la mânie, ci se va dedica formării lui, punând interesele copilului înaintea nevoilor personale. Soția se va supune soțului respectându-l, apreciindu-l, ajutându-l să-și îndeplinească rolul de lider al casei lor. Într-o căsnicie sănătoasă, fiecare va căuta binele celuilalt, vor fi puse împreună pasiunile, plăcerile, dorințele și fiecare se va dărui împlinirii binelui celuilalt.

Atunci când vorbim însă despre structura de autoritate a familiei, ne referim la supunerea soției față de soț și a copiilor față de părinți. Ca structură de funcționare a familiei, Dumnezeu a decretat că bărbatul este capul soției, Cristos este capul bărbatului, iar capul lui Cristos este Dumnezeu Tatăl (1Cor 11:3). Aşadar, supunerea mea față de soțul meu este de aceeași categorie ca și a lui Cristos. Și astfel, după cum supunerea lui Cristos nu implică inferioritate („Eu și Tatăl UNA suntem” – Ioan 10:30), nici supunerea mea față de soțul meu nu mă face inferioară. Ca valoare, suntem egali,(Gal. 3:28-29), dar, funcțional vorbind, Dumnezeu l-a pus în autoritate, iar locul meu este sub protecția autorității lui.

Dumnezeu ne poruncește supunerea față de soț, pentru că El știe ce este cel mai bine pentru noi, ca soții. Știe că în acel loc găsim adevărata fericire!
Parcă-L aud zicându-mi: ,,Ești o fiinţă delicată, fragilă… Eu te-am creat așa și, pentru că te iubesc, vreau să te protejez. De aceea așez peste tine umbrela autorităţii soţului tău, ca o protecţie împotriva oricăror săgeţi care s-ar îndrepta spre tine.” Când am înțeles așa supunerea, ca o umbrelă deschisă sub care stau când afară plouă, am trăit o mare eliberare! Sunt protejată de intemperii! Sunt ,,sub scut”! Nu mă atinge nimic. Tot ce vine spre mine se oprește în „umbrelă”, se lovește de autoritatea pusă deasupra.

O! Dacă am privi în acest fel locul în care ne-a așezat Dumnezeu și dacă am înțelege inima Lui de Tată iubitor, fericite am fi noi și casele noastre!

NU, nu este anacronic Cuvântul VIEȚII! Este la fel de actual ca în ziua rostirii Lui! Este VIU și RELEVANT și în era postmodernă, pentru că (repet!) este CUV NTUL Singurului Dumnezeu Adevărat!

Frumusețea este că fiecare dintre noi are șansa alegerii! Poți alege să asculți de Dumnezeu sau poți alege să nu asculți. Este libertatea cu care ai fost creată. Orice alegere însă își are consecințele pe care nu le poți evita. Consecințele urmează alegerilor.

Dacă vrei să fii fericită, tu și casa ta, alege ascultarea! Alege să-L asculți pe Dumnezeul care te-a creat din iubire, care te-a creat pentru El, și vei fii fericită aici și o eternitate!
Așa să ne ajute Dumnezeu!

Lidia Șchiopu