După o zi plină, obositoare, Isus Se urcă împreună cu ucenicii într-o corabie, să treacă marea pe celălalt mal. O zi întreagă a predicat, a făcut bine celor în nevoi, a eliberat pe unii, a vindecat pe alții… iar acum era istovit. Umanitatea Lui își cerea dreptul: așa că a adormit buștean! Ucenicii, încă sub imperiul atâtor emoții, povesteau de zor, rememorând evenimentele zilei. Fiecare își amintea de o frază rostită de El, de un cuvânt care le-a atins inima, un gest, o faptă… Prinși în această conversație, n-au observat că marea se dezlănțuise în jurul lor și, pe când s-au trezit ei, se aflau în plină furtună! Întuneric beznă! Valurile furioase loveau în corăbioara lor, gata, gata s-o înghită! Apa a pătruns în corabie, spre disperarea lor. I-a apucat frica, panica, groaza!
Nu, nu știau ce să facă… și cum…
Dar unde este El?
L-au găsit dormind liniștit lângă cârmă…
– Învățătorule, Tu dormi? Nu vezi că pierim? Și nici nu-ți pasă? strigară câțiva.
Și S-a ridicat Stăpânul în picioare! A certat valurile și i-a zis mării: Taci! Fără gură! Și dintr-odată valurile s-au liniștit, iar marea părea că este o întindere de sticlă, în care se oglindea luna apărută de după nori. S-a lăsat o liniște care trece dincolo de puterea de a fi descrisă. Dar și o Prezență copleșitoare, care întrece priceperea omenească. Cine este Acesta, de Îl ascultă chiar și marea!? Și vântul!?
– Puțin credincioșilor! îi mustră Isus. Tocmai erați entuziasmați de tot ce ați auzit, de tot ce ați văzut… și atât de repede v-a cuprins frica? Nu uitați că Tatăl Meu a creat marea și uscatul! Sunt ale Lui! Și toată creația se supune Cuvântului Tatălui Meu! Și Eu cu Tatăl una suntem!

O furtună năprasnică a lovit pământul, frontal! Pe neașteptate!
În timp ce noi toți ne vedeam de ale noastre, făceam planuri și eram atât de ocupați cu împlinirea lor, nimeni n-a observat pericolul! Și s-a oprit întreaga planetă! Toți sau aproape toți sunt cuprinși de frică, groază, nesiguranță, teama de boală, de moarte… Virusul invizibil atinge pe sărac și bogat, intră și în casele regale, fără nicio deosebire. Parcă vrea să ne aducă aminte, din nou, că în fața morții suntem cu toții egali. Se vede că există două locuri în care toți, absolut toți, suntem egali: la piciorul Crucii Domnului Hristos și în fața gropii.

Și omul, care L-a scos pe Dumnezeu din societatea contemporană, se declară surprins și depășit… și nimeni nu are o soluție!

Este beznă… și valurile amenință în continuare viața planetei.
Ucenicii de odinioară și-au amintit că CINEVA era cu ei în corabie și și-au venit în fire: Învățătorule, nu-ți pasă că pierim? Și Stăpânul a vorbit valurilor, iar ele s-au oprit îndată! Ucenicii de azi își vor aminti oare?

Există oare o altă soluție pentru furtuna virușilor amenințători? Există oare o altă soluție pentru Covid-19 sau pentru oricare altă amenințare asupra vieții omenirii?

Se vor trezi oare cei mari ai lumii, să strige după ajutor către Singurul care este în stare să vindece planeta? Dar oare măcar la nivel național se va trezi poporul român și se va întoarce cu fața către Dumnezeu? Există promisiunea lui Dumnezeu clară: Dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu, se va smeri, se va ruga și va căuta Fața Mea, și se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, și-i voi tămădui țara! (2 Cronici 7:14)

Și, până la urmă, poate nu depinde de noi dacă cei mari își vor îndrepta fața și inima către Dumnezeu, dar pentru fiecare din noi soluția pentru viața personală rămâne tot Dumnezeu! Întoarcerea fiecăruia cu inima spre El, în ascultare de poruncile Lui, cu reverență în fața Măreției Lui și într-o atitudine de închinare, va liniști valurile din viața noastră, va înlocui frica și neliniștea cu bucurie și nădejde. Iar Fața Lui scăldată în lumină se va reflecta pe chipul nostru și vom deveni astfel reflecția frumuseții Lui, a păcii Lui, a speranței într-o lume care are nevoie de speranță!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Lidia Șchiopu