Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară… Ci să fie omul ascuns al inimii, în curăția nepieritoare a unui duh blând și liniștit. (1 Petru 3:3-4)

Am cunoscut cu ceva timp în urmă o tânără, frumoasă și fericită, care urma să fie mireasă peste o lună… Lăsase în urmă pe mama, tata, familia, țara… și s-a hotărât să-și urmeze alesul inimii ei, până la ,,capătul pământului!” – pe coasta de vest a Americii. Sigur că e și normal să ,,lași” părinții când te decizi să-ți întemeiezi propriul cămin, este chiar învățătura Scripturii, dar o frază din conversația cu ea mi-a atras atenția și mi-a ajuns la inimă: ,,Mi-a fost mai ușor să-i las pe ai mei, pentru că am simțit din plin dragostea familiei lui, mai ales a mamei lui… Mă simt în siguranță și atât de protejată în preajma ei!” (a mamei soacre!!!)

Frumos!!! (Felicitări, mama-soacră!)

Auzind-o, gândul mi-a zburat la o altă tânără, Rut, nora unei evreice, care, într-un moment de răscruce, în fața unei decizii majore, îi spune soacrei ei, Naomi:

… nu sta de mine să te las și să mă întorc de la tine! Încotro vei merge tu, voi merge și eu, unde vei locui tu voi locui și eu. Poporul tău va fi poporul meu și Dumnezeul tău va fi și Dumnezeul meu! (Rut 1: 16)

Și nu poți să nu te întrebi: Ce fel de relație a clădit această mamă-soacră, de a primit o asemenea răsplată? În ce mod a reușit să-și comunice dragostea pentru nora ei, astfel încât, într-o zi grea pentru ea, Rut să aleagă s-o urmeze înspre necunoscut, lăsându-și în urmă țară și neam? Și cât de bine a reușit Naomi să-L prezinte pe Dumnezeul ei, astfel încât Rut Să-L aleagă fără șovăire! Cât de frumos era Dumnezeul lui Naomi, încât El a cucerit și inima văduvei Rut?

Naomi, femeia greu încercată – care își pierde soțul, iar apoi, ambii fii – ne oferă prin trăirea ei modelul încrederii absolute în Dumnezeul cel Atotputernic! Pacea inimii ei, liniștea interioară a sufletului ei îndurerat, de altfel, se ,,împrăștie” și asupra celor din jur. Și Rut se simte în siguranță și se odihnește la ,,umbra păcii” soacrei ei.
De unde avea Naomi atâta liniște interioară, încât aceasta să se reverse înspre cei de lângă ea? Este sigur că din relația ei cu Cel Atotputernic. Pacea care întrece orice pricepere, odihna și liniștirea sufletului vin doar de SUS, de la Tatăl luminilor, în care nu este schimbare, nici umbră de mutare.

Cred că acest lucru înseamnă ,,duh blând și liniștit”! Să trăiești, zilnic și clipă de clipă, ,,înrădăcinată în El”- să te laşi cu totul pe Brațul Său, să-ți lași inima umplută de pacea Lui, până la revărsare spre alții! Nu cred că duhul blând și liniștit are de-a face cu temperamentul cuiva, ci cu relația cu Domnul Dumnezeu!

Cu mulți ani în urmă, o doamnă profesoară care venea în casa noastră pentru ore de engleză, ne-a spus într-o zi: ,,Atât de bine mă simt în casa dumneavoastră, încât, după cum observați, mai zăbovesc după ore… nu-mi vine să plec. De cum intru, o pace pe care nu mi-o explic parcă se revarsă peste mine… de aceea, permiteți-mi să mai stau puțin!”

Cred că pacea și odihna se regăsesc în fiecare casă de creștini! (sau ar trebui să se regăsească!) Căci ele sunt daruri cerești, care nu se obțin prin strădanii ale ,,lutului” din care suntem făcuți, nici prin bifarea unei liste de NU-uri! Ele își au originea în CEL ce a zis: ,,Vă las pacea, vă dau pacea Mea, nu v-o dau cum o dă lumea! Să nu vi se tulbure inima! Aveți credință în Dumnezeu și aveți credință în Mine!” (Ioan 14:1, 27)

Iar oamenii din jur ar trebui atinși, în primul rând, nu prin vorbe, ci prin simpla prezență a unui duh blând și liniștit… Doamne, ajută-ne!

Lidia Șchiopu