Ea veghează asupra celor ce se petrec în casa ei şi nu mănâncă pâinea lenevirii.

Ce înseamnă să veghezi asupra casei tale?

Suntem atât de obișnuite să corectăm, să vrem să îndreptăm lucruri după cum credem noi că ar trebui să fie… Dar să veghezi?! Mie mi s-a întâmplat să obosesc în încercarea de a face ca lucrurile să se miște așa cum cred eu că este bine. Și credeți-mă că doream lucruri bune! E adevărat că uneori le voiam întâmplându-se pe loc, dar asta-i altă problemă.
De multe ori însă, n-am obținut ceea ce doream, chiar dacă erau lucruri bune, plăcute Domnului.

M-am tot întrebat: Oare ce înseamnă să veghezi asupra casei tale? Într-o zi, am înțeles că a veghea are de-a face cu a observa lucruri din căminul tău, din viața celor dragi… să le aduni și să te duci cu ele și să le așezi în brațele Tatălui Ceresc.

Doamne, observ că fiica mea petrece cam prea mult timp la TV. Oricât i-aș explica eu că nu e benefic, nu mă ascultă. Singur Tu o poți convinge să-și consume timpul cu folos.

Doamne, observ atitudini greșite în viața fiului meu. Am încercat să-l corectez, dar fără rezultat… Numai Tu îl poți convinge și numai TU îl poți ajuta să se schimbe.

Doamne, observ o ușoară tendință spre câștig la soțul meu, indiferență față de Cuvântul Tău… față de Casa Ta… Doamne, numai TU îi poți vorbi inimii lui.

Astfel, dintr-odată m-am simțit împreună veghetoare, lucrătoare cu Dumnezeu și m-am putut odihni în nădejde. Știam că El, TATA, are soluții pentru toate situațiile pe care eu le vedeam fără ieșire. Și, fiindcă Îl cunosc și ştiu că mă iubește, știam că mă pot baza pe El – pentru că mi-a promis că va face ca toate lucrurile să lucreze spre binele meu.

Uneori însă, ne aducem dorințele înaintea lui Dumnezeu, ținându-le strâns în mâinile noastre. Știm așa de bine cum ar trebui să funcționeze lucrurile și care ar fi rezolvarea, încât Îi cerem lui Dumnezeu concret ce să facă și cum să facă: cerem pentru copilul nostru o anume slujbă, un anume partener, o anume școală, succes într-o anume afacere… Cerem un anume lucru pentru soț, convinși că numai așa lucrurile ar funcționa bine, așa cum ne dorim noi. Venim înaintea lui Dumnezeu cu sugestii, soluții, insistențe… și, uneori, nu se întâmplă nimic.

M-am rugat ani de zile pentru o anume problemă – o dorință pe care o țineam în pumnii mei strânși. ,,Doamne, vreau ca acest lucru să se întâmple! Te rooog!” și, de fiecare dată, încheiam rugăciunea cu: voia Ta să se facă. După o vreme, a trebuit să recunosc că eram chiar supărată pe Dumnezeu pentru că nu-mi răspundea, simțeam că parcă nici nu-I păsa de mine, că nu mă auzea… Într-o zi, L-am întrebat printre lacrimi: „De ce, Doamne, nu-Ţi pasă niciun pic de inima mea îndurerată?” argumentându-mi din nou cererile și… știm noi cum s-o facem. Într-un târziu, L-am auzit cerându-mi să-mi desfac pumnii și să-mi îndrept palmele deschise spre El, încredințându-I Lui dorințele mele și lăsându-L pe El să decidă ce este cel mai bine pentru copilul meu.

Nu, n-a fost ușor! Veți zice: Bine, dar e normal să-I încredințezi Lui problemele. Teoretic așa e, dar, câteodată, vrem cu încăpățânare un anumit lucru rezolvat într-un anume fel, deși El, Stăpânul, poate are un alt plan pregătit. El are perspectiva întregului vieții noastre și a caselor noastre și știe care sunt acele lucruri care vor lucra spre binele nostru etern. Am înțeles în rugăciunea aceea că El nu poate lucra decât atunci când venim la El cu palmele deschise: ,,Doamne, aici sunt dorințele mele, Ţi le dau și Te las pe TINE să le împlinești după cum TU știi că ne este mai bine.”

Am simțit în clipele acelea cum sunt împinsă în afara zonei mele de confort – în care știam foarte bine ce vreau – și m-am simțit atârnată deasupra unei prăpastii… Și depindeam doar de-un fir – acela al încrederii în Tata. Și chiar dacă, la început, eram îngrozită să mă las atârnată de-un fir deasupra unui hău, am simțit apoi tăria funiei dragostei Lui împletindu-se cu firicelul încrederii mele și… am început să plutim împreună spre zări nebănuite ale vegherii cu El. N-aș fi gustat niciodată din bunătatea Lui, dacă nu mă lăsam atârnată de acel fir care a devenit funia dragostei și a bunătății Lui!

Nu poți gusta din bunătatea Lui, când lucrurile se întâmplă așa cum vrei tu, cum le dorești tu, ci numai atunci când te abandonezi pe tine și casa ta în Mâinile Lui. Acela e momentul în care experimentăm acel Cuvânt: „Gustați și vedeți ce bun este Domnul!”

Numai așa suntem împreună lucrătoare cu El – în zidirea căminului nostru! Pentru că femeia înțeleaptă își zidește casa, punându-și mâna ei larg deschisă în Mâna întinsă – mereu întinsă – a Tatălui Ceresc, și împreună veghează și lucrează pentru ca acel colț de lume, căminul ei, să devină colțul de rai în care cei doi se iubesc și copiii cresc într-un climat al siguranței.

Așa să ne ajute Dumnezeu!
Lidia Șchiopu