,,La noi în casă nu mai ai ce căuta! Bagajul ți-e lângă ușa. Du-te cât vezi cu ochii!” – au fost cuvintele părintelui rănit de comportamentul unuia dintre copii, care călcase strâmb. Încălcase regulile stricte ale părinților și… era în joc imaginea lor! Reputația lor! Copilul, în stradă, cu băgăjelul în mână… se întreabă încotro s-o apuce. Se pornește într-un final… spre nicăieri… cât vede cu ochii, spre necunoscut. Ajunge într-o țară străină… Se alătură altor tineri, scoși poate și ei din căminele prea sfinte de acasă, și… supraviețuiesc. Respinși de mama, de tata, de biserică…

Mi s-au umplut ochii de lacrimi ascultând povestea acestui tânăr. Și m-am întrebat> Oare ce trăia acest adolescent, în timp ce mergea spre nicăieri? Cât de zdrobit îi era sufletul și cât de rănită inima? Casa părintească rămâne pentru el o amintire! Mama, tata… doar amintiri! Nimănui nu-i păsa de el, de căutările lui, de întrebările lui, chiar nebune fiind, întrebări ale tinereții… Părinții știau doar că nu puteau accepta rușinea pe care fiul le-o făcuse. Sunt oameni respectabili, cu valori, și nu pot accepta oprobriul comunității din cauza fiului. Nu. Nu.

Oare câți părinți își hrănesc sentimentul valorii personale din performanțele copiilor lor? Cu cât copiii s-au realizat și le-au îndeplinit visele (unele, pe care ei înșiși nu le-au putut atinge în dreptul lor), cu atât se simt mai valoroși, mai importanți. Iar când copiii alunecă și falimentează, urmează reproșuri precum: Din cauza ta m-am îmbolnăvit! Mă bagi în pământ! Ți-am făcut atâtea, și ție nici nu-ți pasă! Nu ești bun de nimic! M-ai făcut de rușine!

Şi cei care ar trebui să încurajeze, să ridice, să mângâie, să le dea har propriilor copii rostesc vorbe care dor, rănesc, lovesc direct în inima copiilor! Câtă suferință le pot produce ,,părinții celor mai bune intenții” dragilor lor copii, atunci când nu-și cunosc adevărata identitate și se definesc prin reușita și performanțele copiilor! Cât de neîmpliniți pot fi acești părinți, care cred minciuni și nu știu că sunt minciuni, construind valorile familiei pe aceste convingeri false! Și cât de nefericiți sunt copiii lor!

Iar acești copii vor duce mai departe blestemul minciunilor crezute de părinți. Și vor căuta tot timpul aprobarea celor din preajmă. Vor căuta să-și mulțumească șeful, soția… Apoi, devenind părinţi, vor intra în același cerc vicios: ,,Copiii mei trebuie să reușească ceea ce eu nu am reușit”. Și blestemul minciunii se rostogolește din generație în generație, iar ei trăiesc nefericiți, neîmpliniți, neatingându-și potențialul pus în ei de Creator!

Ce e și mai dureros este că fiecare, părintele și copilul deopotrivă, foloseşte orice cale pentru a obține aprobarea și aprecierea celuilalt: manipularea, intimidarea, tăcerea, reproșul. Toate acestea, de fapt, amplifică durerea, iar nefericirea crește mereu și mereu, până îți zici: Ce rost are să mai trăiesc? Așa se instalează descurajarea, depresia, resemnarea. Așa se risipește potențialul pus în noi, ratându-ne destinul pentru care am fost creați.

Dar vestea bună este și pentru părinte, și pentru copil! Este la îndemâna oricui care VREA și DACĂ vrea să rupă acest blestem al necunoașterii identității personale! Oricine se poate elibera de această povară înrobitoare, doar dacă vrea! Dacă vrea cineva să Mă urmeze… dacă însetează cineva, să vină și să bea… se aude peste veacuri chemarea lui Isus. El este izvorul împlinirii personale. El este ADEVĂRUL! El singur ne revelează valoarea pe care o avem în ochii Lui! Valoarea mea nu depinde de cât de bun părinte sunt! Nu depinde de reușitele copiilor mei! Nici valoarea copiilor nu depinde de averea sau statutul social al părinților, al înaintașilor lor.

Valoarea mea depinde de ceea ce spune Dumnezeu despre mine! Şi este pe măsura prețului plătit pentru mine, este chiar viața Fiului lui Dumnezeu!

Și eu aleg CE cred și pe CINE cred! Iar când știu cine sunt în Cristos, voi trăi cu bucurie spre binele celorlalți, după modelul Lui.

Isus, pentru că știa cine este, de unde vine și încotro Se duce, și pentru că i-a iubit pe ai Săi până la capăt, Și-a încins ștergarul și a spălat picioarele ucenicilor… pentru că voia să-i învețe o lecție: faceți și voi la fel!… Pentru că știți CINE sunteți, slujiți-i cu toată inima pe cei din jur, începând cu cei din casele voastre!

Aceasta este calea împlinirii! Calea lui Cristos!
Lidia Șchiopu