Școala Priscila… a început!
Între 13-17 mai, a avut loc primul modul al programului Priscila – program de echipare pentru femei. În mijlocul naturii – la Casa de vacanță Rehoboth din Valea Drăganului- au fost prezente 35 femei, din diferite biserici, din 15 localități din țară: Cluj, Bistrita, Năsăud, Iași, Botoșani, Baia Mare, Satu Mare, Timișoara, Ocna Mureș, Cugir, Craiova, Scornicești, Seleuș, Bocsig și Sibiu.
Timpul de părtășie, combinat cu învățătura, rugăciunea, discuții în grupe mici, împărtășirea experiențelor – toate acestea au fost o reală binecuvântare pentru femei. În aceste zile, învățătura și dezbaterile în grupele mici au avut ca temă trăirea unei vieți creștine autentice: înțelegerea semnificației Harului în viața creștină, responsabilitatea creștinului de a folosi inepuizabilele resurse oferite de Dumnezeu, dezvoltarea unei discipline personale prin Cuvânt și rugăciune, administrarea cu înțelepciune a bunurilor date de Dumnezeu, slujirea altora, înțelegerea suferinței, trăirea unei vieți prin credință sub călăuzirea Duhului lui Dumnezeu- sunt câteva din temele abordate.
Dar, mai bine vorbesc mărturiile celor prezente:
M-am simțit ca o fiică înconjurată de mame spirituale pline de dragoste și înțelepciune. Domnul mi-a vorbit și mi-a lărgit viziunea cu privire la lucrarea cu femeile. (Felicia)
Aici la Valea Drăganului, Dumnezeu mi-a vorbit și am certitudinea a ceea ce El are pentru mine: slujirea altor femei. Domnul a pus în inima mea, în aceste zile, o pasiune și o dragoste pe care nu credeam că o voi avea în această direcție. (Valerica)
Am învățat să înconjor oamenii cu dragost, căci de aceasta au ei nevoie… am învățat să nu-mi impun voia mea ci să accept și alte puncte de vedere. Dumnezeu mi-a amintit că sunt sfântă în Cristos, că El mi-a dat TOT de ce am nevoie pentru a trăi o viață din belșug, că sunt în procesul creșterii mele în asemănărea cu Cristos, si să nu mă descurajez pentru că nici un copil nu crește într-o zi… (Alina)
Cred că vocea Domnului pentru mine a fost “continuă… continuă”… Am nevoie încă de echipare! (Elvira)
Vulnerabilitatea învățătoarelor m-a ajutat foarte mult… iar mărturiile celor două invitate special – Ligia Mureșan și Adriana Cosman – au fost extraordinar de ziditoare. În aceste zile am luat ca motto al vieții mele, fraza care l-a atins și pe Moody: “Nu a văzut încă lumea ce poate face Dumnezeu printr-un om care se pune la dispoziția Lui!”. Am hotărât să mă pun la dispoziția lui Dumnezeu, să mă încred în El și să caut călăuzirea Lui. (Alina)
Am învățat că trebuie să mă uit la mine, așa cum Dumnezeu se uită! El m-a făcut o fiică a Sa, și m-a mântuit prin Har. Tot ce fac acum, nu fac pentru a deveni fiică sau pentru a fi mântuită, ci pentru că sunt FIICA LUI! (Mirela)
Dumnezeu mi-a vorbit în fiecare zi… Am avut impresia la un moment dat că totul mi se adresează numai mie, că “școala Priscila” este pentru mine! Fiecare cuvânt rostit s-a preschimbat în echipament pentru perioada ce-mi stă în față. De asemenea, unele lucruri care erau încurcate în mintea mea, au căpătat ordine și lumină și am înțeles că echiparea mea are loc pas cu pas… etapă cu etapă, ceea ce este o mare încurajare pentru mine. Să te vezi înconjurată de atâta dragoste și rugăciune… pentru mine, este peste așteptări!… (Aurora)
Eu mă simt atât de mică, dar am înțeles că Dzeu are un plan măreț cu viața mea și este extraordinar să crești lângă alte femei dedicate Domnului. (Gina)
Am înțeles că fiecare persoană de pe acest pământ este valoroasă în ochii lui Dumnezeu așa cum este, cu imperfecțiunile ei, iar eu nu am dreptul să pun etichete. Mă bucur pentru acest lucru și mă bucur de diversitatea pe care Dumnezeu, Creatorul a lăsat-o printre noi, de frumusețea Lui lăsată în fiecare din noi, intr-un mod unic. (Elena)
M-am bucurat că am primit mai mult decât niște cunoștințe despre Dumnezeu, despre cum se trăiește o viață creștină. Am văzut oameni care trăiesc efectiv cu Dumnezeu și a căror față strălucește de prezența Lui. În aceste zile, Dumnezeu m-a conștientizat de goliciunea mea spirituală, de nevoia mea de a dezvolta o relație cu El, bazată pe împărtășirea dragostei Lui cu mine în fiecare zi. (Camelia)
Dumnezeu m-a provocat să-mi fac puțină ordine în viața mea, să-mi aranjez mai bine prioritățile… să-mi înbunătățesc timpul de părtășie cu Domnul, să practic meditația și timpul de tăcere înaintea Lui. (Ionela)
Am învățat că nici un efort sau sacrificiu nu este prea mare sau inutil atunci când este vorba de slujirea lui Dumnezeu! El este TOTUL, împlinește TOTUL și merită TOTUL din partea mea! (Viorica)