,,Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învățat și de care ești deplin încredințat,căci știi de la cine le-ai primit. Din pruncie  cunoști Sfintele Scripturi” (2 Tim. 3:14-15a).

Astfel îl încuraja apostolul Pavel pe tânărul Timotei, amintindu-i de moștenirea credinței, primită de la mama Eunice și bunica Lois. A-ți uceniciza copiii și apoi nepoții este cel mai sigur mod prin care Adevărul este transmis din generație în generație. Mama este prima care vorbește în viața copilului ei, prima care are influență asupra lui. Dacă mama așază valorile Împărăției în inima copilului și-l motivează suficient de bine să și le însușească, crează contextul perfect pentru ca atunci când va fi adult să trăiască pe baza acelor valori.

Cum și cu ce îi influențăm pe copiii noștri?

Viața părintelui vorbește mai tare decât cuvintele lui. Nu mai poți trăi oricum, din momentul în care devii conștientă că cineva te copiază și că influența ta primește valențe eterne.

Am auzit părinți plângându-se de copiii lor că nu vor să meargă la biserică… deși ei rămân acasă. Sau părinți ce își doresc copii care să nu mintă, copii care să nu se certe între ei, care să-și asume greșelile, să-și ceară iertare, dar ei, părinții, se ceartă mereu, își aruncă vorbe tăioase și nu-și cer iertare niciodată. O mamă se plângea odată, spunând că nu mai știe ce să facă să-și vadă fiica mulțumită și recunoscătoare. Dar ea era veșnic nemulțumită de toți cei din jur, mereu găsea ceva de corectat, de criticat, de judecat… Nu-l poți învăța pe copil ceva ce tu nu trăiești. Copilul te vede, te observă, te copiază. El te copiază și în cele bune și în cele mai puțin bune.

Nu le pot pretinde copiilor mei să nu ridice tonul unul către celălalt, dacă în relația cu soțul eu ridic tonul. Ce dureros a fost pentru mine când, peste ani, am recunoscut în conversațiile copiilor mei tonul folosit de mine și expresii pe care eu, acum, le regret! M-am pocăit de multe lucruri, acum le înțeleg diferit, dar atunci am semănat o sămânță care aduce rod, chiar peste ani…  Atenție deci la cuvintele pe care le rostim, la tonul folosit, la atitudinea pe care o avem… Uneori vorbim atât de mult și rostim atâtea lucruri nefolositoare, în loc să fim pur și simplu un model demn de urmat.

Dumnezeu ne cere nouă, părinților, să-i învățăm pe copii poruncile Lui și să le fim modele (vezi Deuteronom 6). Modele ale iubirii, ale respectului, ale autenticității, modele ale bunătății, exprimată în toate relațiile noastre. Și – de ce nu? –  modele ale bunelor maniere! Un comportament onorabil, manierat nu este ceva natural. El trebuie învățat, cultivat, dezvoltat. De aceea, trebuie să le predăm asemenea lecții copiilor noștri. Trebuie să le transmitem aceste valori generațiilor de după noi. Vom reuși s-o facem dacă noi înșine credem în ele și le trăim.

Apoi, împărtășește copiilor experiențele tale cu Dumnezeu! Implică-i și pe ei ca parte activă în viața ta de rugăciune, permite-le să te vadă cum te rogi, să te audă, fă-i martori ai rugăciunilor ascultate, martori ai minunilor lui Dumnezeu, ai călăuzirii Lui… și bucurați-vă împreună de ceea ce Dumnezeu lucrează în voi toți! Așa îi vei ajuta să-și dezvolte o relație personală cu Dumnezeu, îi vei învăța cum să se încreadă în Dumnezeu, cum să umble cu El în fiecare zi; cum să guste, încet, încet, din frumusețea părtășiei cu El, din pacea și bucuriile Lui.

Era digitală pe care o trăim parcă ne obligă să ne asumăm în mod și mai serios rolul de educator al copiilor noștri. Mai mult ca oricând altădată, este o urgență pentru noi, mame și bunici, să ne resetăm prioritățile și să punem în capul listei pe copiii și pe nepoții noștri, cărora să le întipărim poruncile lui Dumnezeu, Adevărul divin. Dacă noi o vom face cu perseverență și înțelepciune, ei vor putea fi protejați de influențele întunericului care se ridică furtunos împotriva lor. Ei ne vor crede pe noi, dacă vom ști să ne folosim la timp influența pe care o avem asupra lor. Întreg contextul familial lasă urme în copiii noștri. Nu numai cuvintele și învățătura administrată intenționat, ci şi sistemul nostru de valori îi amprentează fără cuvinte, fără zgomot, fără să ne dăm chiar seama… ei parcă ne simt, parcă ne citesc și azi, și mâine, și pricep lucrurile mult mai repede decât credem noi.

,,Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze și când va îmbătrâni nu se va abate de la ea” (Proverbe 22:6).

Prin modelul tău, îi vei lega de Cristos! Aceasta este, până la urmă, cea mai importantă responsabilitate a unui părinte: să fie un îndrumător spre Cristos. Și în era digitală.

Lidia Șchiopu, Timișoara