Când Dumnezeu m-a creat, El mi-a pregătit un trup, un sine, o familie, o țară, o cale, lucrurile pe care să le fac, un scop, un destin, o țintă finală. În ziua aceea, în ziua decontului final, în fața Creatorului va trebui să răspund la o întrebare: Ai fost ceea ce Eu te-am creat să fii, Lidia?

Sunt unică prin creație și valoroasă prin răscumpărare! El mi-a gândit viața și mi-a decis numărul zilelor! El mă știe și mă cunoaște în absolut toate detaliile vieții. Știe ce gândesc. Știe ce rostesc în liniștea nopții sau în traficul intens, știe ce fac ziua sau pe înserate, știe unde merg și de ce merg într-acolo, știe cum mă simt. Știe tot. Este preocupat de mine în fiecare secundă! Și mai ȘTIU că mă place așa cum sunt, că mă iubește necondiționat, că sunt aleasa inimii Lui pentru veșnicie. Și atunci contează mai puțin dacă și altora le plac sau nu, dacă și alții mă iubesc așa cum sunt sau nu… Domnul mă vrea alături și dorește să mă las pe Mâna Lui, pentru a mă modela conform imaginii Lui pentru mine. El chiar dorește să mă ducă cu bine până la capăt, asigurându-mă că ceea ce a început în mine va desăvârși până în ziua aceea.

Eu am însă două opţiuni: Aleg să-L cred și să-L urmez pe El în tot ce-mi spune sau aleg să ascult alte voci, care-mi dictează cum să fiu și ce să fac? Pentru că mulți dintre cei din jur vor să mă modeleze după chipul lor: școala, familia, cultura, colegii, prietenii… Până și biserica vrea să mă formeze într-un anume fel și… nimănui nu-i pasă de ceea ce sunt eu de fapt! Și de ceea ce sunt destinată să fiu, prin decret divin.
Toți se grăbesc să ne pună etichete pe care le purtăm ani de zile și, de cele mai multe ori, vrem cumva să ne conformăm tiparelor lor și să plăcem tuturor. Deși niciodată nu-i vom mulțumi pe toți! Doar că, în felul acesta, vom experimenta cea mai profundă dezamăgire și durere, pentru că nu știm cine suntem de fapt… Permitem să fim înfășurate în atâtea foițe false, care construiesc în jurul nostru un puternic zid de apărare în fața realității. Ne temem de un moment al adevărului, un moment al confruntării cu noi înșine: de fapt, cine suntem pe dinăuntru? Acolo unde nimeni nu pătrunde, uneori nici măcar noi, de teamă… Ne înspăimântă momentul unor revelaţii nedorite, ne este teamă să descoperim ceea ce, poate, am devenit trăind fals după fals, dorind să mulțumim când pe unul, când pe altul. Nu mai știm ce înseamnă ,,autentic”, ,,real”, ,,adevărat”, ,,valoros”! Trăim pentru a fi pe placul altora, iar lor nici nu le pasă de trăirile noastre. Dar ce e mai trist este că ne înșelăm pe noi înșine: credem că suntem cine/ceea ce de fapt nu suntem!
Trăim o minciună!

Există însă o veste bună! Ne putem elibera de minciună, de tot ce e fals! Putem deveni ceea ce am fost destinate să fim! Doar trebuie să alegem să înlocuim minciuna cu ADEVĂRUL! Și doar UNUL este ADEVĂRUL, UNUL SINGUR! Și numai ceea ce spune El contează!

Cineva m-a întrebat odată:
– Nu vă este teamă să vorbiți despre eșecurile și înfrângerile din viața dumneavoastră?
– De ce oare să-mi fie teamă? am întrebat.
– Păi… pentru că s-ar putea ca lumea să-și schimbe părerea despre dumneavoastră!
– O, asta era…? Dar dacă Dumnezeu oricum știe totul despre mine, ce contează, până la urmă, ce zice lumea? El, care este ADEVĂRUL, știe tot adevărul despre mine și ceea ce zice El contează! Contează cu adevărat! Și eu pe El vreau să-L mulțumesc.

Ce eliberator este acest gând! Căci numai ADEVĂRUL NE FACE LIBERI! Liberi să ne împlinim destinul: să fim ceea ce de fapt Dumnezeu spune că suntem!

Lidia Șchiopu