Oare de ce auzim rostite cele mai frumoase cuvinte despre cineva într-o seara de priveghi sau la înmormântare? Sau mă înșel?

Și de ce, tot în asemenea circumstanțe, prețul florilor nu mai contează?
Mă înșel din nou oare?

Viața aceasta este așa de scurtă și ni se dă s-o trăim pe acest tărâm doar o singură dată, alături de oameni foarte dragi nouă, oameni care ne marchează viața pentru totdeauna. Și totuși le adresăm așa de puține cuvinte de apreciere, de mulțumire, de încurajare tocmai celor ce ne sunt așa de aproape! Și atât de dragi! Sau oare nu știm ce putere au cuvintele?

Autoarea Barbara Glanz povesteşte despre un om de afaceri, unul de succes, care şi-a adus aminte, la un moment dat, de profesoara lui de literatură și i-a scris o scrisoare de apreciere. A primit următorul răspuns: ,,N-o să-ţi dai seama niciodată ce-a însemnat scrisoarea ta pentru mine! Am 83 de ani şi trăiesc singură. Prietenii şi familia mea nu mai sunt. Am predat la şcoală timp de 50 de ani, iar tu eşti primul care mi-a trimis un «Mulţumesc frumos», dintre toţi elevii mei. Uneori, mă întreb ce-am făcut cu viaţa mea… Voi citi şi voi reciti scrisoarea ta până când voi muri.”

În mod ironic, ea a fost profesoara despre care elevii au vorbit cel mai mult la reîntâlnirea clasei, dar nimeni nu i-a spus-o vreodată.

Oare de ce ne exprimăm aprecierile și recunoștința atât de anevoios?

Apostolul Pavel, cunoscând nevoia noastră de apreciere, și-a început adesea epistolele cu vorbe precum: ,,vă pomenesc neîncetat în rugăciunile mele” (Rom. 1:9). Sau: ,,Eu, de când am auzit despre credinţa în Domnul Isus care este în voi, şi despre dragostea voastră pentru toţi sfinţii, nu încetez să aduc mulţumiri pentru voi, când vă pomenesc în rugăciunile mele” (Efes. 1:15-16). Ori: ,,Mulţumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi. În toate rugăciunile mele mă rog pentru voi toţi, cu bucurie ” (Fil.1:3-4).

Suntem la momentul când se dă ultima tușă de penel pe portretul femeii excelente descrise în Proverbe 31. Și aceasta constă nu în încă ceva ce face ea, ci în ceea ce spun cei dragi despre ea, în aprecierea comunicată acestei femei: ,,Fiii ei se scoală și o numesc fericită, iar bărbatul ei îi aduce laude zicând: multe fete au o purtare cinstită, dar tu le întreci pe toate” (Prov 31: 28-29).

Ce femeie! Ce mamă! Ce soție! Cred că aceste cuvinte îi dădeau aripi în zori de zi! Cred că se întrecea pe sine în toate cele, făcea mai mult și mai mult pentru cei din casa ei, inspirată fiind de aceste vorbe! Și cum să n-o faci? Într-un climat al cuvintelor frumoase, al încurajărilor și al aprecierilor, îți sporesc resursele, îți crește puterea și întreaga-ți ființă este revitalizată! Trăiești! Trăiești cu adevărat, la tot potențialul tău! Zâmbești și o iei de la capăt… în fiecare dimineață!

O! De-ar înțelege cei dragi nouă puterea acestor cuvinte!!!

DAR, așa cum ziceam și altă dată, s-ar putea să le auzim rostite sau… poate nu … Noi însă putem și trebuie să-i adresăm cuvinte de viață celei căreia îi mai zicem ,,mamă” sau celor care au marcat viața noastră în vreun fel. În lumea noastră atât de ocupată şi orientată spre sine, trebuie să ne amintim de cei care au schimbat ceva în vieţile noastre, iar când ne amintim de ei, să ne rugăm pentru ei şi să găsim o modalitate pentru a le spune un ,,mulţumesc.”

Să urmăm, așadar, exemplul apostolului Pavel și, cu aceeași sensibilitate sufletească, să ne aducem aminte și să-i pomenim în rugăciunile noastre. Să-I aducem mulțumiri lui Dumnezeu pentru că a pus în viața noastră atâția oameni dragi și prețioși, iar lor să nu uităm să le spunem cuvinte de suflet, care să-i însuflețească peste ani!

Așa să ne ajute Dumnezeu!
Lidia Şchiopu