„Cât trăiește, omul învață”, zice vorba din popor. Faptul că eu și colegele mele ne găsim la Școala Priscila confirmă acest lucru. Un grup pestriț, fete și femei cu vârste care mai de care mai colorate, din localități diferite ale țării și chiar din afară, cu temperamente diferite, cu ocupații la fel de diverse, căsătorite sau nu, cu copii sau nu, stăm în aceeași sală, cu caiețel și cărticele, dornice de mai mult. Da, asta-i exprimarea-cheie: mai mult. Imaginea este expresia relevantă a unității în diversitate, pentru că în Trupul lui Cristos aceasta e într-adevăr o realitate.

Am găsit în Școala Priscila acel „mai mult” de care aveam nevoie. Consider că alegerea de a mă înscrie se încadrează în lista celor mai bune alegeri pe care le-am făcut până acum. Cred că abilitatea de a lucra cu oamenii este nativă, o primim de la Dumnezeu, însă e de datoria noastră să o cultivăm, astfel încât să putem spune că am făcut tot ce-am putut mai bine cu ceea ce ni s-a dat.

Mă pregătesc aici să știu cum anume să mă raportez la fete/femei/oameni în cadrul unui grup restrâns (și, cine știe, poate nu numai). Pentru aceasta, trebuie întâi să mă cunosc pe mine, corect? În acest sens, lecția despre temperamente a fost de un real folos. Nu doar că am înțeles anumite aspecte cu privire la modul în care eu funcționez, ci tuturor ni s-au deschis ochii cu privire la cea de lângă noi: „Aaaaa, deci de-asta ești tu așa!” Suntem diferite, iar lucrul acesta trebuie sărbătorit, nu taxat. Învățăm să facem asta. La fel, învățăm să ne îmbrăcăm cu toată armura pe care Dumnezeu ne-a lăsat-o la dispoziție pentru a putea ține piept atacurilor diavolului. Învățăm care ne sunt atuurile, care sunt laturile pe care trebuie să le dezvoltăm pentru a fi lideri buni și, bineînțeles, învățăm cum anume se predă o lecție, cum anume abordăm subiectele delicate, cum interpretăm pasajele din Scriptură.

Avem parte de profesori de excepție, femei ale lui Dumnezeu a căror experiență de viață ne sădește modestia în privire și în atitudine, fiindcă n-ai cum să menții o privire de lemn când auzi modul în care aceste femei au trecut prin nenumăratele experiențe modelatoare, nu singure, ci alături de Domnul lor. Avem, deci, cele mai frumoase modele chiar în fața ochilor noștri, vorbindu-ne, alese parcă pe sprânceană. Ne simțim binecuvântate în timpul și după fiecare sesiune. Cred că la Priscila suntem femeile potrivite la locul potrivit la momentul potrivit. Chiar cred că Dumnezeu ne formează prin această școală, ne deschide orizonturile, ne șlefuiește și ne prelucrează, așa încât să putem fi unelte folositoare în mâna Lui; să devenim lideri după inima Lui. Suntem în plin proces de transformare, și pot spune că merită.

Ligia Ionese – Timișoara