Pace în mijlocul furtunii
Sâmbătă, 16 martie 2013, Biserica Penticostală Filadelfia, Craiova a avut harul și bucuria să găzduiască o întâlnire a doamnelor și domnișoarelor, având-o ca invitată pe doamna Persida Haiduc de la Ocna Mures.
Mesajul ei -“Pace în mijlocul furtunii”- mai actual acum, decât oricând – a fost presărat cu experiențele vieții ei… și, permiteți-mi să spun, că furtunile prin care a îngăduit Dumnezeu să treacă, comparativ cu ale multora dintre noi, au fost adevărate uragane. Și cum să nu te simți încurajată de o asemenea atitudine și de o așa prestanță în vremuri de restriște?! Când val dupa val lovește în barca familiei și a vieții pe toate planurile, cauți un sprijin, un sfat, o idee bună, o mângăiere, un exemplu de urmat. Și cât de mareț e Dumnezeu! Pe lângă sfatul și exemplele din Cuvântul Lui ne dă harul să descoperim modele contemporane și ne lărgește orizontul pentru a pricepe mai bine voia Lui cea bună, plăcută și desăvârșită.
La sfârșitul întâlnirii puteai citi pe fețele tuturor bucuria și încurajarea că, indiferent de situația prin care treci, Dumnezeu este în control.
Așa că, cele aproximativ optzeci de participante au putut pleca acasă schimbate, având o nouă perspecivă asupra furtunilor din viața lor și, cred eu, un elan mai mare de a face și a accepta voia lui Dumnezeu în orice situație a vieții. (Iozefina Trif- Craiova)
M-am bucurat de invitația la această conferință a doamelor și domnișoarelor din Craiova. Am mai luat câteva doamne cu mine și am plecat pline de bucurie, să aflăm cum poți avea pace în mijlocul furtunii.
Am fost întâmpinate, încă de la intrare, de zâmbetul plin de dragoste al organizatoarelor. Fiecare participantă a primit o eșarfă și o broșă, confecționate de către surorile din biserica gazdă. M-a impresionat faptul că la închinare au participat întreg corul de tineri din biserică, inclusiv băieții.
Pe doamna Persida nu o mai văzusem niciodată. Am apreciat-o ca fiind o femeie foarte frumoasă, pe al cărei chip se vedea clar bucuria, împlinirea, pacea lui Dumnezeu ”care întrece orice pricepere”. Mărturisesc că în primele momente am gândit ceva de genul: ”Cred că totul e pefect în viața și familia ei.” Dar în timp ce ascultam mărturia ei, mă cutremuram. Cum poti să pierzi aproape tot și să zâmbești ca ea? Cum poți îmbărbăta și pe alții când tu ai nevoie de atâta îmbărbătare ca să reziști în timpul furtunii? Am aflat răspunsul: Domnul este ajutorul nostru, așa cum este și pentru scumpa noastră Persida! Da, Domnul este o Stâncă tare pentru cei ce se încred în El!
Am plecat încurajată, știind sigur că orice s-ar întâmpla, El e cu noi și nu trebuie să disperăm niciodată, indiferent de circumstanțe. Ne-a fost extrem de folositor acest mesaj. (Eleonora Preduț-Craiova).