Cursuri

Cursuri oferite de EBE România pentru studiu individual şi în grup.

Iată Dumnezeul Tău
Myrna Alexander

Ai auzit că Dumnezeu este bun, drept, sfânt, omniscient, atotputernic, omniprezent, credincios şi neschimbător. Acestea sunt câteva din atributele biblice prin care Dumnezeu este prezentat în acest curs. Cursul este eficient în grupuri de femei şi tineri. Liderii de tineret şi învăţătorii de şcoală duminicală vor învăţa foarte multe lucruri frumoase despre Dumnezeu care să le schimbe viaţa şi să le fie de folos în lucru cu copiii şi tinerii. Predicatorii au numai de câştigat. Modul în care se parcurge materialul, face foarte necesar cititul din Biblie şi munca individuală pe pasaje din Scriptură, aspect care aduce unul dintre marile foloase ale cursului.

Partenera creativă
Linda Dillow

Această carte, se adreseaza tuturor femeilor căsătorite, indiferent de vârstă. Ar fi util totuși sa fie citită la începutul căsătoriei, ca să fie evitate anumite probleme care ar putea apărea mai târziu. Autoarea prezintă, în mod convingător și pasionant, tipul femeii creștine, care, mergând pe calea lui Dumnezeu, rezolvă problema fericirii conjugale. Accentul este pus pe modalități practice și pe o viguroasă demonstrație a faptului că, dacă Domnul a încredințat soțiilor o viziune și niște obligații, aici pe pământ, El le procură și mijloacele de a le îndeplini. Un aspect pozitiv important al acestei cărţi este faptul că pune accentul pe dependenţa noastră totală de Dumnezeu (contemplaţie) – atât cu scopul creşterii noastre spirituale, dar şi pentru „realizarea” femeii ca soţie şi mamă – fără a neglija, însă, aspectul esenţial al implicării active şi al dedicării pentru rămânerea în procesul de transformare pe care Dumnezeu îl doreşte pentru fiecare dintre noi (echilibrul „100% + 100%” din Capitolul 3). Este necesar, pentru o viaţă spirituală echilibrată, să învăţăm să ne „numărăm binecuvântările” în timp ce păşim în necunoscutul fiecărei zile, prin credinţă, bazate pe promisiunile Domnului

Liniștește-mi inima îngrijorată
Linda Dillow

Această carte este povestea călătoriei mele alături de Dumnezeu spunea Linda. Mai am drum de străbătut și aventura este captivantă! Dumnezeu a devenit suflarea mea, bucuria mea, puterea mea deplină, Cel căruia mă închin. El mă umple zilnic de puterea și tăria Sa. El mi-a liniștit inima zbuciumată. Vă invit să mă însoțiți în această călătorie, să vă adânciți în înțelegerea adevaratei mulțumiri și să vă schimbați felul de a vedea situațiile din viața voastră, pe voi însevă, rolurile și relațiile voastre; să vedeți cum vă pot împiedica barierele neliniștii, lăcomiei și ale înțelegerii greșite să fiți mulțumite. Și, în cele din urma, vă invit să descoperim puntea încrederii care va duce dincolo de aceste bariere, la mulțumire. Când înveți secretul mulțumirii, Îl vezi pe Dumnezeu Într-un mod diferit. Inima ta știe că El este Stăpânul binecuvantat al tuturor lucrurilor, Împăratul împăraților și Domnul domnilor! Haideți s-o însoțim.

Împlinește-mi sufletul însetat
Linda Dillow

Această carte te va atrage în prezența lui Dumnezeu, acolo unde El îți poate împlini sufletul însetat. Ca orice femeie credincioasă tanjești după intimitatea cu Dumnezeu. Tânjești să-i cunoști prezența, să ai inima și sufletul împlinite, însă nu știi cum. Vrei să fii ascultătoare, dar ai nevoie de o motivație mai înaltă decât datoria de a face ce este bine. Învățând ce înseamnă să-ți apleci genunchii, vei crește în intimitate cu Dumnezeu. Învățând să-ți închini gândurile, cuvintele, munca, atitudinea, voința și chiar și durerea vei fi atrasă în prezența sfântă și dătătoare de viață a lui Dumnezeu. În acest loc Dumnezeu îți va împlini sufletul însetat.

Vocația de mamă spirituală
Susan Hunt

Această este o carte de viziune, practică și accesibilă. Nu este un alt tom de cunoștințe rupte din soare. Este o lucrare echilibrată, temeinică și sensibilă. Susan Hunt ne amintește cu blândețe și cu măiestrie că nu există soluții rapide, formule magice și tratamente instantanee pentru bolile vremurilor noastre. Nu este ușor să le echipezi în mod eficient pe femei ca să devină mature în Hristos. Ea spune că esența lucrării cu femeile – și de fapt a întregii lucrări – este interpersonală. Este vorba despre femei îndrumătoare pentru alte femei. Este vorba despre femei mai în vârstă care se îngrijesc de femei mai tinere – învățându-le, hrănindu-le spiritual și încurajându-le. Ea scoate apă din fântâna materialului biblic, pentru a arunca lumină asupra tradiției justificate și venerabile ca oamenii să se investească efectiv pe sine în alții oameni – mai degrabă decât în programe, proiecte sau păreri. Cartea are 3 mari secțiuni începând cu mandatul,chemarea sau porunca specifică, continuând cu modelul si finalizând cu metoda specifică în acestă lucrare. Este o carte unde adevărurile biblice și în special principiul din Tit 2:3-5, le vedem transpuse în acțiune.

Cum e să fii căsătorit cu mine?
Linda Dillow

În “Cum e sa fii casatorit cu mine?”, Linda Dillow vă provoacă să puneți întrebări riscante: Cum e să fii soțul meu? De ce mă încăpățânez să fiu supărată pe el? Extrem de sinceră și personală, Linda vă dezvăluie cele mai bune și cele mai rele lucruri pe care le-a facut în cei aproape cincizeci de ani de căsnicie și vă conduce spre inima lui Dumnezeu ca să aflați cum poate fi căsnicia voastră. Oferindu-vă indrumare pentru scrierea propriei declarații de intentie cu privire la căsătorie, “Cum e să fii căsătorit cu mine?” vorbește despre diferența dintre a avea dorința să ai o căsnicie mai bună și a-ți stabili țelul de a avea o căsnicie mai bună – în timp ce te privești în oglindă pentru a vedea în ce fel te poți schimba. De fapt, aceasta nu este deloc o carte despre căsătorie. Este o carte despre cum să-ți trăiești căsătoria din plin, zi dupa zi și an dupa an, devenind soția care îți dorești să fii și urmărind efectul pe care acest lucru îl are asupra propriei căsnicii.

Dobândirea unei inimi înțelepte
Team Effort

Recomandăm acest curs cu speranța că este o încurajare la o creștere semnificativă în asemănarea cu Isus Cristos. Pentru a ajuta alte femei în mod eficient, trebuie în primul rând să ne cercetăm propria viață înaintea lui Dumnezeu. Scriptura ne învață cine suntem noi cu adevărat în Cristos. Trebuie să ne însușim această învățătură, în timp ce analizăm realitățile experiențelor noastre trecute, prezente și viitoare în umblare cu El. În al doilea rând, acest curs ne va ajuta ca, din plinătatea propriei relații cu Tatăl, să ne dezvoltăm capacitatea de a ajuta persoanele din jur să-și privească viața prin prisma Bibliei. Acest curs nu este menit și nici nu este suficient de adecvat pentru a ne pregăti în vederea consilierii profesioniste. El nu poate răspunde tuturor întrebărilor și situațiilor noastre specifice, dar ne oferă un cadru solid și util pentru evaluarea lor. Este un punct de plecare. Scopul lui este de a încuraja creștinele evlavioase să ajute mai eficient femeile din jurul lor.