Mă uitam prin geam și urmăream cu privirea un bătrânel care, dezorientat parcă, se ,,plimba” prin gerul de afară și aproape că puteam auzi zăpada scârțiindu-i sub picioare… Mergea când într-o parte, când în alta. S-a oprit privind spre direcția din care venise și… s-a întors… apoi, din nou, a pornit-o în sensul opus… Avea căciula trasă pe urechi, o traistă învechită pe umăr, privirea-n pământ și mergea agale, nesigur, până când, într-un târziu, s-a pierdut în capătul străzii. După colț…

Cine era bătrânelul și ce căuta? Încotro se ducea? Nu știu! Dacă era bolnav, nu știu… sărac, alungat din casa copiilor… nu știu. Dar, oricum, se vedea că era un om necăjit.

Câți asemenea oameni necăjiți există în jurul nostru?! La tot pasul îi întâlnim. Și nu poți să nu te întrebi: De ce, Doamne, există atâția necăjiți pretutindeni în lume? Și de ce, Doamne, i-ai presărat chiar și-n calea noastră? Pentru că nu poți merge nici până la piață, fără să-i întâlnești.

,,Pe săraci îi veți avea întotdeauna în mijlocul vostru”… se aude și acum ecoul cuvintelor rostite, cu 2000 de ani în urmă, de Mântuitorul Însuși! Și parcă nu poți să nu-ți pui întrebarea: De ce? N-ai putea, Doamne, să-i îmbogățești pe toți, așa, peste noapte, căci al Tău este Pământul cu tot ce este pe el!? Tu ești Stăpânul, doar! Și nu ai putea, Doamne, să-i însănătoșești pe toți bolnavii, rostind doar un singur Cuvânt?!

Și atâtea alte întrebări…

Dumnezeu i-a lăsat pe cei necăjiți peste tot în lume, nu pentru că n-ar fi putut să le dea belșug şi sănătate sau să le împlinească toate nevoile, ci poate pentru a ne sensibiliza nouă inimile, pentru a ne învăța ce înseamnă să fii OM! Să-ți pese de aproapele tău, așa cum Lui I-a păsat! Vrea să ne învețe mila, bunătatea, binefacerea, încurajarea, identificarea cu viața altcuiva. Să plângem cu cei ce plâng și să ducem poverile împreună!

El, Fiul Tatălui Ceresc, S-a „înomenit” și a trăit printre noi, plin de har și de adevăr, pentru a ne oferi un MODEL de urmat. Și oare nu chiar acești oameni sărmani, bolnavi, săraci, căzuți, păcătoși, erau grupul Lui preferat? Ei erau grupul Lui ,,țintă”! Toate aceste dureri, la tot pasul, există pentru a sensibiliza făptura umană și pentru a înnobila omenescul din noi cu divinul din El, cu virtuțile dumnezeiești.

Femeia excelentă ,,își întinde mâna către cel nenorocit, își întinde brațul către cel lipsit” (Prov. 31:20). Mâna întinsă nu înseamnă doar să-ti deschizi buzunarul sau să-ți împarți hrana și haina cu cel sărac. Uneori, nu-i chiar așa de greu să oferi ceva bani pentru săraci, văduve sau orfani. Nenorociții sunt mult mai mulți! Și nevoile – mult mai multe decât cele materiale. Poți fi o mână întinsă spre cel căzut sub povara respingerii, a abandonului, și să-i ridici fruntea spre cer, de unde poate primi alinare. Poți fi acolo, sub povară, împărtășindu-i durerea, suferința. Trupul poate fi sănătos și contul bancar, consistent, dar inima poate fi zdrobită, frântă . Acolo, nu de bani este nevoie, ci de o ureche gata să asculte, de o inimă plină de milă și înțelepciune, care să aducă vindecare, încurajare… de o inimă ca a lui Dumnezeu.

Domnul a avut milă și ne-a ridicat pe fiecare dintre noi dintre spinii care ne-au rănit, dintre tâlharii care ne-au jefuit și, dacă vrem să fim ca El, trebuie să fim o mână întinsă spre căzuții între spini sau tâlhari… cu rănile respingerii deschise, răni ale neiubirii, ale trădării… O! câte asemenea inimi există în jurul fiecăruia dintre noi!

Dar asta costă! Costă timp, răbdare, disponibilitate, multă rugăciune, lacrimi și post. Este o jertfă! Însă asta înseamnă să fii OM! Om după inima lui Dumnezeu. El, Domnul, S-a întrupat pentru a ne arata cum se trăiește ca OM.

În acest număr, Priscila aduce înaintea noastră o paletă întreagă de slujiri, de situații reale care așteaptă un răspuns.
Însă, înainte de toate și dincolo de toate, îmi doresc mie și vouă tuturor o altă inimă! Îmi plac tare mult versurile unui cântec pe care îl cântăm adesea și aș dori ca aceste cuvinte să devină rugăciunea fiecăreia dintre noi: ,,Dă-mi o inimă ca a TA, Isus! Să plâng când Tu plângi… să râd când Tu râzi… și pe Tatăl să-L urmez! “

Doamne, câte nevoi există! Câtă durere! Ne vor ajunge doar două mâini întinse?… Avem nevoie de o inimă ca a Ta, Isus! Doar așa ne vom putea întinde mâna cu folos! Fără inimă, mâna doar… va ,,cârpi” ceva, dar o inimă ca a TA va aduce speranță unei lumi fără speranță, va aduce vindecare unei lumi pline de răni și durere! Dă-ne o inimă ca a TA, Isus! Lumea din jur are nevoie de o inimă care să simtă, să plângă și să iubească!

Lidia Șchiopu