După 10 ani, putem spune: EBEN-EZER

Cei înțelepți vor străluci ca strălucirea cerului, și cei ce vor învăța pe mulți să umble în neprihănire vor străluci ca stelele în veac și în veci de veci. (Daniel 12:3)

Am avut un vis! Vis împlinit! Vis ce s-a născut undeva in munții Elveției, pe când eram la un seminar de instruire/formare în ce privește învățarea adulților. La final, am avut de făcut un proiect: să ne imaginăm cum va arăta lucrarea/slujirea noastră peste 10 ani! Și să dezvoltăm o strategie pentru a ajunge acolo.

,,Hm! mi-am zis. Peste 10 ani?” Aveam pe atunci 62 ani și mă gândeam să mă retrag pe la 65. Dar, obligată de temă, am început să gândesc… să visez. 

Așa s-a născut Școala Priscila: visând la generația tânără, cu dorința de a-i lăsa o moștenire. Dumnezeu în providența Lui, a investit mult în oamenii generației mele: valori care ne-au condus viața, comori ale sufletului care nu trebuie îngropate, lecții prețioase de viață, care trebuie transmise mai departe. Și așa am pus pe hârtie un vis (plan!) care nu era ușor de atins, dar, pentru că știam că o viziune va depăși întotdeauna resursele noastre, am îndrăznit: să avem un cadru în care să ne investim intenționat și strategic în cele tinere, ducând astfel mai departe mandatul încredințat de Domnul nostru Isus Cristos: faceți ucenici și învățați-i tot ce v-am învățat Eu. 

Ajunsă acasă, mi-am împărtășit visul prietenelor mele și le-am provocat la o călătorie împreună, alături de fetele/femeile tinere care doresc să crească în maturitate, să crească în asemănarea lui Cristos și să dobândească abilități pentru slujirea altor femei. Așa am format o echipă de femei destoinice, mature, dedicate acestei slujiri, acestui vis. Și Domnul a binecuvântat acel început, ne-a răsplătit credincioșia cu care am slujit dincolo de tot ce am fi putut gândi. Și împreună, ca echipă, putem spune că Școala Priscila este cel mai frumos lucru care ni s-a întâmplat în slujirea noastră. Nimic nu-ți poate aduce împlinire mai mare decât atunci când vezi că poți avea impact veșnic în viața altcuiva. Impact pentru eternitate! 

Școala Priscila a împlinit 10 ani! (Începutul ei a fost în mai 2013.) Au absolvit până acum patru serii de femei, 120 în total. Mărturiile lor, viețile lor schimbate sunt mereu o încurajare pentru noi, sunt combustibilul care ne mișcă mai departe. Am adus alături de noi, în echipă, tinere dintre absolventele noastre, pentru că vrem ca viziunea aceasta să meargă mai departe, să se rostogolească din generație în generație, până la venirea Domnului nostru. 

Iar până atunci, investim Cuvânt în oameni! Și… INVESTIM MULT ÎN PUȚINI! 

Lidia Șchiopu, Timișoara

Scoala Priscila? Un punct de referință…

În urmă cu 4 ani, mă înscriam pe ultima sută de metri la Școala Priscila, aproape împinsă de la spate, deoarece era o decizie greu de luat pentru mine, fiind în momentul respectiv mamă a doi copii mici, sub 3 ani. Auzisem de această școală cu mult timp în urmă și îmi doream oarecum să mă înscriu, dar teama era foarte mare: ,,Oare voi reuși să o finalizez? Cum am să mă descurc cu copiii în tot acest timp? Mă va ajuta cu adevărat la ceva?” Astfel de întrebări au răsunat în capul meu în momentele în care încercam să iau o decizie. Așteptările mele nu erau prea mari, însă știam că cel puțin voi fi mai pregătită să stau în fața altor oameni și să vorbesc, iar temele pe care le voi parcurge îmi vor aduce beneficii în plan personal, cel puțin din punctul de vedere al unor cunoștințe și tehnici noi dobândite. 

Nu vreau să vă dezamăgesc, dar nu asta a însemnat Școala Priscila pentru mine. Nu cred că sunt mai pregătită să stau în fața oamenilor și să vorbesc, nici nu am multe aptitudini noi, însă ceea ce am câștigat este cu mult mai mare și mai prețios decât atât! În contextul cursurilor școlii, am fost pusă față în față cu relația mea personală cu Dumnezeu, care, și unsă cu cea mai bună alifie la momentul respectiv, tot scârțâia. Intrigată de ideea de a-L cunoaște pe Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt în mod intim, de a avea o relație cu fiecare dintre persoanele Trinității, iar mai apoi, cercetată de Duhul lui Dumnezeu, am început un proces intens, în care I-am cerut lui Dumnezeu, în cel mai sincer mod posibil, să mi Se descopere. Și pentru că Tata, care e un Tată bun, ascultă strigătul copiilor Lui, mi-a răspuns. Sub îndrumarea profesoarelor, procesul a fost extrem de frumos și pe alocuri dureros, însă în tot acest timp Duhul Domnului mi-a schimbat mintea și inima. Am descoperit și am simțit inima lui Dumnezeu care bate pentru mine, Lucia, rolul și scopul meu ca femeie și ca ucenic al lui Hristos, în familie, în biserică, în societate. Școala Priscila este și va rămâne un punct de referință în viața mea! Mai mult, m-am ales cu o mulțime de prietene, din întreaga țară și din afara ei, de la care am avut și am multe de învățat, pe care le respect și le iubesc și prin care am fost îmbogățită în acești ani.

Am finalizat această școală altfel de cum mă așteptam. Provocările au fost pe măsură, dar Dumnezeu a fost atât de bun și mi-a dat și voința, și puterea să înfăptuiesc ceea ce mi-am propus și să duc la bun sfârșit ceea ce am început! Iar dacă astăzi vorbesc cuiva sau scriu aceste rânduri, este nu datorită multelor mele cunoștințe sau abilități, ci datorită faptului  că AM ÎNȚELES că TOTUL e despre El, că am primit un mandat, care apasă pe umerii mei și nu doar pe ai mei, ci pe ai noștri, ai tuturor. Căci nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine, iar dacă Hristos iubește ceva și S-a dat pe Sine pentru cineva, aceia sunt oamenii. Aplicând modelul Domnului Isus de dragoste și  dedicare, nu ne rămâne decât să facem ceea ce a făcut El, fiecare în contextul social și cultural în care ne aflăm, și anume: ucenici! (Lucia Lupoian, Cluj-Napoca)