Bucură-te împlinindu-ți destinul II
Ți s-a întâmplat vreodată să te uiți la cei din jur și să fi tentată să gândești că unii au o viață sau un destin mai bun și să fi măcar puțin geloasă pe ei? Asta până te uiți mai atent la luptele pe care le duc la rândul lor și realizezi apoi că nu mai ai motive de gelozie.
Leea și Rahela, sunt două femei a căror destin pământesc s-a conturat în viața de familie, ca mame ale celor 12 seminții ale lui Israel. Fiecare din ele s-au confruntat cu lupte interioare, cu neâmpliniri, dorințe, aspirații.
Dacă ar trebui să alegei să trăiești viața uneia dintre ele pe care ai alege-o, pe Leea fata cu ”ochii slabi”sau pe Rahela întruchiparea frumuseții feminine?
In relatia Iacov cu cele două soții, Rahela și Leea, Rahela a fost prima, ce-i drept a fost înzestrată pentru locul de favorită. Leea era cea care îl primea pe Iacov în cortul ei, în funcție de dispoziția Rahelei. Știind toate acestea, cine ai alege să fii Rahela sau Leea?
Pozitia de favorită, nu a scutit-o însă pe Rahela de multă zdrobire sufletească, în anii în care s-a luptat cu stigmatul de a fi stearpă, în timp ce Leea ”cea cu ochii slabi” năștea copii, băieți, unul după altul.
Pe fondul geloziei și a neîmplinirii destinului de a fi mamă, Rahela apelează la măsuri extreme, dând startul unei adevărate competiții a nașterii de copii în care roabele lor sunt înscrise forțat.
Uitându-ne la Rahela, o putem vedea ca o reprezentare a naturii umane, carnale, care atrage în mod natural. Acea parte firească din noi care dorește locul din față, poziția de favorit. Pe lângă aspectul fizic, fiecare dintre noi suntem înzestrate cu tot felul de abilități, și este interesant cum uneori ne simțim totuși neîmplinite. Acesta se poate datora și faptului că la fel ca și Rahela ne focalizăm pe ceea ce ne lipsește, ne comparăm viața sau destinul cu al altora și atunci ne copleșește amărăciunea și ne simțim zdrobite. Situația se acutizează când pe acest fond facem alegeri și intreprindem acțiuni izvorâte din amărăciune și frustrare.
Leea poate reprezenta omul nebăgat în seamă, nedorit, locul din spatele scenei și poate de multe ori te simți și tu în această postură în diferitele aspecte ale vieții tale.
Oare ne putem imagina ce mult tânjea sufletul Leei după atenția soțului ei, cât de mult ar fi dorit să fie doar ea cu el, inima și ființa ei tânjea după toată dragostea lui, ar fi dorit să locuiasca cu ea, în cortul ei, doar i-a născut cinci fii!
Când Leea naște al șaselea și ultimul ei fiu, îl numește Zabulon, cuvânt a cărei semnificație este a slăvi, a onora și locuință. Făcând aceasta își exprimă cea mai mare dorință a inimii ei – soțul ei să locuiască cu ea și să o onoreze!
Când dă acest nume fiului ei, Leea declară în credință ceea ce aștepta să vină în ființă. Nu găsim nici o umbră de îndoiala în declarația ei, nu vorbește ca un om învățat să se mulțumească cu fărâmituri, ci ea declară în credință ceea ce încă nu se vedea, că soțul ei va locui cu ea. Ce indrazneață a fost Leea!
Iar istoria confirmă că așa s-a și întâmplat. Rahela își încheie viața pământească când dă naștere celui de al doilea fiu, Leea rămânând singura soție a lui Iacov. Deasemenea, rostirea ei în credință s-a materializat într-un mod minunat în destinul generațiilor viitoare ale fiului ei Zabulon.
Leea și Rahela sunt un exemplu al extremelor pe care le putem experimenta în viață. Poate ne-am simțit nedorite, fără valoare sau poate am fost prea mândre de calitățile cu care am fost înzestrate, crezând că totul ni se cuvine. Nici una din aceste abordări a vieții nu e lipsită de capcane, de frustrări și lupte sufletești. Uitându-mă la acest exemplul în antiteză, trebuie să recunosc că m-am regăsit uneori ca Rahela, alteori ca Leea. Ce imi doresc pentru viitor? Alegeri înțelepte, aprobate de Dumnezeu, și o continuă transformare în asemănarea Lui.
Tu?
Vali Strubert