Până ce moartea ne va despărți…

Se duc anii… Cum aş fi putut să le încetinesc zborul? Uneori au trăit odată cu mine cele mai profunde primeniri, alteori au trecut pe lângă mine ca şi cum nu m-ar fi cunoscut… Și, ce rămâne oare după trecerea lor? Ce urme vor fi lăsate după plecarea mea?

Câte zile or mai fi rămas din cele rânduite de El, nu știu! Dar știu că toţi anii mei, toate zilele vieţii mele au fost cunoscute de Tatăl înainte ca să fi fost vreuna din ele… El ştia că firul veşniciei va aşterne podoabe alese peste fiecare clipă a vieţii mele trăită în comuniune cu Creatorul meu!

El m-a creat să fiu femeie! Și sunt foarte încântată de statutul meu! Niciodată nu mi-am dorit să fi fost altceva! Pentru că, acest cuvânt – FEMEIE – ascunde atâta mister, atâta frumusețe!

Feminitatea presupune delicatețea mamei care-și alăptează odorul, brațele care îmbrățișează și strâng la piept, mâinile care mângâie pentru a alina durerea în ore de noapte târzie, lacrima de sub pleoapele plecate în rugă…
… Gingășia miresei ce pășește suav spre altar, cununa bărbatului ei, ajutorul potrivit când este vorba de un cuvânt al înțelepciunii, al încurajării, de un zâmbet, de un braț la brațul lui, de un genunchi plecat la rugăciune și de o inimă plină de iubire…

Feminitate! – doar simpla rostire îți sugerează frumusețe, gingășie, delicatețe, un vas mai slab, și totuși, mâna care mișcă leagănul conduce lumea, spunea cineva. Ce paradox! Să fie atâta putere în gingășia celei destinată să fie femeie?! Care să fie această putere?

Eu cred ca este vorba de puterea influenței!!! Femeia înțeleaptă își zidește casa, iar cea nebună o dărâmă cu însăși mâinile ei… (Prov 14:1) Deci iată ce forță constructivă sau, din nefericire, poate fi distructivă, stă ascunsă în faldurile feminității!

Bărbatul ei este bine văzut la porți când șade cu bătrânii tării. (Prov 31:23) Un scriitor modern a interpretat acest verset astfel: El este bine văzut de alții pentru că ea nu îl ocărăște niciodată.

Oare ce a putut face practic această femeie pentru ca soțul ei să fie respectat în comunitate? Cred că este vorba despre puterea exemplului și puterea cuvintelor! Mi-o imaginez folosind orice prilej să vorbească oricui despre soțul ei… și-l vorbea de bine, își recita lista calităților lui, fără să obosească. Și dacă auzi aceleași lucruri spuse și azi, și mâine, și peste o săptămână, nu poți decât să le dai crezare… Și dacă o vezi respectându-și soțul și azi, și mâine, și peste o săptămână, nu poți decât să întri în același joc: omul ăsta merită tot respectul!

Meditând la modelul acestei femei, mi-am zis că nici nu ar fi greu s-o faci. De ce să fie greu să-l respecți și să-l vorbești de bine pe cel căruia i-ai promis că-i vei fi alături la bine și la greu, în sănătate și în boală, în bogăție și în sărăcie… până ce moartea vă va despărți!

Și, totuși… de ce uneori nu reușim? De ce uneori ni se pare greu?
Poate pentru că am uitat legământul făcut sau, cel puțin, nu-l ținem proaspăt în fiecare zi… Altfel, nu ar trebui să ne fie greu!

Ce-ar fi să ne împrospătăm legământul, să-l actualizăm ori de câte ori este nevoie sau chiar să-l recităm în fiecare zi?! Să ne trăim fiecare zi gândindu-ne că s-ar putea să fie ultima! Astăzi să ne vorbim soțul de bine. Astăzi să-i arătăm respect și apreciere. Astăzi să fim la brațul lui încurajarea de care are nevoie. Ziua de mâine nu ne aparține!

Se spune că un mandatar al unei companii a dat un anunț în ziare că firma oferă un salariu de 35.000$/an pe un contract pe cinci ani, plus 250.000 $ ca primă la sfârșit, ca să-și deschidă fiecare ceva pe cont propriu, pentru 20 oameni care vor reuși să împlinească anumite condiții. Mandatarul a deschis un birou, unde timp de trei săptămâni a stat de vorbă cu cei care se prezentau, lucrând 18 ore pe zi. La sfârșitul celor trei săptămâni, cei 20 oameni erau selecționați.

Atunci el a făcut un lucru neobișnuit: a pus să fie chestionate și soțiile celor 20. După ce a stat de vorbă cu fiecare, au rămas numai nouă bărbați din cei selecționați. Întrebările puse n-aveau legătură cu frumusețea sau inteligența acestor femei. El voia doar să afle dacă soțiile se aflau de partea bărbaților lor, gata să-i sprijine la nevoie. Aceasta pentru că întenționa să le ofere acestor oameni ocazii deosebite de afirmare profesională, care însă cerea muncă intensă și multă dăruire. El știa că fără încurajarea și aprecierea nevestelor lor, bărbații n-ar fi putut avea succes. (Linda Dillow- Partenera Creativa, pag. 68) Oare soțul meu, dacă era acolo, ar fi fost printre cei nouă?

Eu m-am gândit să-i dau un nume anonimei din Proverbe și să se poată spune: Bărbatul Lidiei este bine văzut la porți, este respectat de cei din jur… Acum observ că numele meu este pus în evidenţă odată cu punerea în evidenţă a bunului nume al soţului meu…

El nu are un nume, ci un nume bun datorită soţiei lui… Când cei de la porţi se uită la el, văd, în realitate, fiinţa fragilă şi discretă care îl susţine…, văd forţa nevăzută a iubirii şi a respectului, fiorul subtil al bucuriei de a trăi pentru a-i face cinste celui căruia i-ai jurat credinţă până la moarte…

Lidia Șchiopu