Spații ale iubirii…

Home » Revista Priscila » Spații ale iubirii…
heart_sand

Cuvintele I se iveau pe buze cu străluciri de platină, urmate de durate ale tăcerii, ce coincideau cu regăsiri sufletești preapline. Acolo, în adânc, se pregătea să se desfacă în cuvânt și să iradieze în spații ale iubirii Cuvântul Însuși, care se cerea împărtășit cu mulțimea, mereu aflată în nevoie…

Unde apărea El, aerul se colora, căpătând consistența unui dar – respirând, în preajma lui Isus, Iubirea însăși – inima, înviorată, evada dincolo de porțile ferecate ale mărginirii, iar veșnicia își picura mireasma pe creștetele muritorilor…

Iubirea însăși, obiectivată în spațiu al atingerii și al cuvântului care încurajează, transforma temerea în îndrăzneală, cenușa, în flacără; femeia bolnavă de doisprezece ani și-a propus să intre în acest spațiu al iubirii vindecătoare și să participe, ,,înfricoșată și tremurând”, la marea taină a împărtășirii cu puterea ei: ,,Dacă aș putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui” (Marcu 5:28).

Isus o felicită pentru credința ei, posibilă, de altfel, doar datorită prezenței Lui: ,,Îndrăznește, fiică, credința ta te-a mântuit…” (Luca 8:48). Urmează ca femeia să răspundă iubirii primite cu viața ei recâștigată, cu trupul ei sănătos: ,,… du-te în pace și fii tămăduită de boala ta”( Marcu 5:34b).

Pe cei ce trăiseră la întâmplare, iubind bogăția și nelegiuirea, nedreptatea și asuprirea, nu-i dispreţuiește, nici nu-i exclude din cercul Său, ba dimpotrivă, intră în casa lor, provocându-i să cunoască Iubirea: ,,Zachee, … astăzi trebuie să rămân în casa ta” (Luca 19:5).

Iubirea imperativă, urgentă, transformă inima vameșului, situând-o în același regim al urgenței: ,,Iată, Doamne, jumătate din avuția mea o dau săracilor; și, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit” (Luca 19:8).

Fără ca Isus să facă cea mai mică aluzie la modul de viață păcătos al vameșului, Zacheu primește Iubirea Sa, ca miză a unei transfigurări personale, ca participare neașteptată la autoîntruparea ei.

În aerul rece al Legii care se știe infailibilă, femeia prinsă în preacurvie înțelege că uciderea cu pietre este ceea ce i se cuvine. Pârâșii săi au fost siguri că Isus Își va periclita faima, dacă va încălca Legea. Însă, aducând femeia în prezența Sa, ei înșiși intrând în spațiul iubirii, ,,s-au simțit mustrați de cugetul lor” (Ioan 8:9); iubirea le atinsese coarda înghețată a inimii, nu-și mai puteau susține argumentele, cuvântul tăios și gestul crud al aruncării cu piatra s-au transformat într-o imagine patetică a întoarcerii în tăcere, unul câte unul – către ei înșiși, către adânca înțelegere a tainei celei mari…

Femeia nu pleacă și ea, profitând de lipsa de atenție a lui Isus, preocupat să scrie poemul iubirii pe pământ; iubirea o ține în loc, Isus îngăduindu-i să se replieze în spațiul iubirii și al comunicării (,,Femeie, unde sunt pârâșii tăi? Nimeni nu te-a osândit?”), dar și al reabilitării și al responsabilizării (,,Nici Eu nu te osândesc. Du-te și să nu mai păcătuiești.”)

(Ioan 8:10,11). Trăirea virtuoasă la care este provocată este răspunsul ei la darul primit.

Și când ai impresia că a întors spatele femeii canaanite, mimând indiferența, insensibilitatea de neînțeles în fața unei dureri imense, de fapt, Isus pleacă uitându-Şi inima în palma ei, lăsându-i răgazul de a se ridica după un refuz atât de categoric, dar inautentic : ,,Nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci la căței!” (Matei 15:26), pentru ca, puțin după insistența femeii (posibilă doar în spațiul iubirii): ,,Da, Doamne, dar…”, să o felicite pentru ceea ce, de fapt, prezența Sa făcuse: ,,O, femeie, mare este credința ta! Facă-ți-se cum voiești!” (Matei 15:28)

Toți cei ce sunt atinși de Cuvântul lui Isus sunt atinși de Iubire, pentru că Isus este iubire. Toți cei ce au cunoscut iubirea nu mai pot trăi la fel. De aceea, îndemnul Sfântului apostol Pavel pentru noi este:

,,Cuvântul lui Hristos să locuiască din belșug în voi în toată înțelepciunea. Învățați-vă și sfătuiți-vă unii pe alții cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești, cântând lui Dumnezeu cu mulțumire în inima voastră”(Col. 3:16).

Când Cuvântul locuiește din belșug în tine, nu vei avea ce spune altora decât din ale Lui…
Nu vei vorbi negativ, nici cu răutate, cu judecată sau invidie, pentru că nimic din ce-ai adunat înlăuntrul tău nu conține cuvinte care să exprime astfel de sentimente/atitudini.

Vei vedea că nu ești omul care iubește, ci iubirea care pășește printre oameni, risipindu-se până la jertfă și creând spații ale vindecării, ale iertării, ale eliberării, ale reabilitării…, făcând din semenii tăi reflecții ale iubirii care ești.

Căci iubirea nu este un sentiment, nici o decizie, ci o prezență, Isus în tine – întemeiere și rost, vocație și destin!

Titiana Dumitrana

Comments

  1. Rodica Filip on 18/04/2013 at 21:25 said:

    Excelent, Tatiana! Ce cuvinte frumoase! Caci cum altfel ar putea fi decrisa iubirea cea adevarata decat in “spatiul” in care a fost creata sa existe?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.

Contact

Fundatia E.B.E. România
Str. Inului 2-5
400636 Cluj Napoca
telefon/fax: 0264-446561
e-mail: beerom@clicknet.ro

Lidia Şchiopu
tel: 0742 149035; 0729 143516;
e-mail: lidiaschiopu@gmail.com

Investeşte mult, în puţini! Programul Priscila!